25Mar Review EagleBlog
M-am gândit să particip şi eu la concursul organizat de Eagle pe blogul său. Astăzi era ultima zi, dar cum 25 martie nu se termină până la ora 24:00, încă mai am timp să particip.
Concursul constă într-un review pe care trebuie să-l fac blogului cum ştiu eu mai bine şi să aştept cu nerăbdare lista câştigătorului (pentru că va fi unul singur).
Ca deobicei, în primul rând mă voi lega de design, apoi SEO, funcţionalitate şi poate şi de conţinut. Lista poate se va mai prelungi pe parcurs, dar deocamdată de aici plec ![]()
Well, luând design-ul ca ansamblu, observăm o culoare destul de plăcută la ochi. Un bleu-vernil care nu-ţi distruge retina şi parcă te invită să citeşti. Este combinat cu un negru spre gri aflat în header, contrastul fiind foarte bine realizat. Deşi sunt puţine culori folosite la design, acestea formează un ambient plăcut.
Header-ul este unul simplu, nu foarte încărcat şi destul de uşor de înţeles. Acolo observăm numele şi descrierea blogului (numele scris cu H1 ajută la SEO, deci e foarte bine
), Search Box-ul (bine că nu trebuie să stai să-l cauţi ca un disperat) şi Abonarea prin RSS (tot la fel, bine că nu stai s-o cauţi ca un disperat).
Observăm că template-ul este format din două coloane, una ce conţine content-ul, iar cealaltă cu un singur sidebar destul de lat, zic eu, în care pot încăpea lejer două bannere 125×125 (şi aici este un fel de plus adus design-ului).
Blogroll-ul este imediat sub bannere, deci promovarea partenerilor este pe primul loc (apreciez asta), spre deosebire de alţii (mă număr şi eu printre ei) care pun blogroll-ul în josul paginii.
Contact-ul .. cam prost pus acolo, zic eu. Cel ma înţelept ar fi să-ţi faci o pagină About Me în care să scrii câte ceva despre tine, iar la sfârşitul acesteia să pui şi informaţiile de contact. Sau, ai putea face un Contact Page (să nu-l mai laşi în sidebar sub nicio formă, că arată cam urât acolo). Deasemenea, imediat sub header poţi pune link-urile către anumite pagini, spre exemplu Contact Page, About Me, Parteneri, Concurs (ca să vadă toţi că tu mai organizezi şi concursuri din când în când) şi aşa mai departe.
Categoriile, zic eu că sunt cam multe, iar Arhivele nu prea îşi au rostul acolo. Am mai repetat altora şi am să-ţi spun şi ţie, trebuie să alegi între Categories şi Archives … e cam acelaşi lucru dacă stai să te gândeşti, iar ambele nu dau prea bine pe blog. Eu te sfătuiesc să alegi ca in sidebar să apară numai Categoriile, iar numărul acestora să fie puţin redus.
Fotbalul din România – cred că eşti microbist înrăit dar nu ştiu dacă are rost să-i promovezi pe cei de la gsp.ro pentru asta. Mai bine scrii tu câte un articol pentru fiecare meci important pe care l-ai văzut decât să le dai lor vizitatori şi să-i promovezi în schimbul a … nimic.
Statistica – aici e ceva mai mult de explicat. Ar fi bine să te gândeşti bine şi să păstrezi un singur banner acolo, poate două. Ar trebui să alegi între Gtop şi WTA, să muţi ZeList-ul şi bannerul de la W1 într-o pagină numită parteneri, pentru că dă cam rău pe index. Parcă aveai şi trafic.ro (ziceai că l-ai şi plătit) … cred că mai bine păstrezi bannerul lor în locul celor de la Gtop şi WTA. Ok .. dacă stăm să calculăm, rămâi cu bannerul Trafic.ro, cel cu UserOnline şi cel cu abonaţii la Feed. Ar fi grozav să le muţi cât mai jos în pagină, chiar şi în footer ca să fie cât mai puţin vizibile, dar totuşi să calculeze totul ca lumea.
Meta, iar un widget inutil. Cred că nu este chiar greu să reţii http://blog.eagle4.info/wp-admin ca să te poţi loga ca admin. Poţi scoate meta de acolo că nu te ajută la nimic. Pe un blog, vizitatorii citesc nu se înregistrează, deci Login-ul e inutil, RSS-ul îl ai deja sus, asta înseamnă că ţii Meta degeaba acolo.
Reclama – Te-au pus cei de la HostGator să le faci recalmă? Poate sunt extrem de bune serviciile lor, dar dacă ei nu te obligă să le pui reclamă nu văd de ce ai face-o. Îi promovezi degeaba (şi-aşa sunt arhicunoscuţi). Nu merită reclamă!
Apreciez faptul că în footer ai lăsat şi link-ul spre cei care au creat thema. Mulţi n-o fac şi îi consider fără respect faţă de cei care au muncit-o. Tu ai lăsat link-ul, deci eşti de apreciat.
RSS-ul din footer iar devine inutil. Deîndată ce îl ai în header, acolo jos este degeaba pus. Ar trebui să renunţi la el şi să laşi footerul curat (sau să pui bannerele de la Trafic, UserOnline şi Abonaţii la Feed)
WP-PageNavi .. văd că-l ai instalat, dar din câte îmi dau eu seama, ăştia de l-au creat, la ultimul update au învăţat lumea prost unde ar trebui să pună codul. În footer n-are ce căuta. Ceea ce se găseşte la Older Entries trebuie să fie înlocuit cu noul cod, dat de cei de la WP-PageNavi. Ai putea să incerci să faci şi tu modificarea ca să arate mai bine sau, dacă nu te pricepi, cere ajutorul şi ţi se va da.
Content-ul. Of of … aici ai nişte chestii pe care nu le pot omite. Fata zilei, probabil ţi s-a mai zis, n-are ce căuta pe blogul tău. Cred că tu ai pretenţia la nişte cititori care vor să vadă content nu poze cu tot felul de fete de pe hi5 sau de unde le iei tu. Mai bine concepi singur articole interesante decât să pui câte o piţipoancă în fiecare zi.
Mai puţine videoclipuri şi poze şi mai mult text. Observ că, pe prima pagină, nu există articol fără vre-o poză sau filmuleţ. Cloceşte tu nişte articole care crezi că prind la public şi te asigur că succesul va fi mai mult decât garantat.
Well, cam asta a fost. Sper că n-am făcut review-ul prea târziu şi că n-am fost prea dur scriindu-l. Baftă în continuare şi spor la cât mai mulţi vizitatori.
Alte articole:



